Anca Țurcașiu trăiește o perioadă liniștită și împlinită alături de Călin Șerban. La 54 de ani, artista spune că a învățat să primească atenția, respectul și protecția oferite de partenerul ei.
După mariajul de 22 de ani cu medicul Cristian Georgescu, încheiat printr-un divorț dureros în 2020, Anca Țurcașiu și-a refăcut viața sentimentală. Artista formează de câțiva ani un cuplu cu Călin Șerban și a vorbit recent despre schimbarea pe care a simțit-o în relația lor.
Pentru ea, energia feminină înseamnă și să renunțe la rolul de femeie care le duce singură pe toate. „La 54 de ani am început să învăț ce înseamnă «energia feminină». Am început să învăț ce înseamnă să nu mai car bagaje, să aștept să mi se deschidă portiera la mașină, să mă simt protejată și apreciată cu adevărat. Mulțumesc! Cineva acolo sus a avut grijă de mine să pot să trăiesc asta într-o viață de om. Niciodată nu e prea târziu…”, a transmis artista.
Casa pregătită pentru noul început
Anca Țurcașiu și Călin Șerban au făcut și un pas important în viața de cuplu: au cumpărat o casă cu o curte mică, în apropierea orașului. Cei doi își doresc să plece din București, pentru a avea parte de mai multă liniște și pentru a scăpa de aglomerația Capitalei.
Locuința nu este încă pregătită pentru mutare, deoarece se află în plin proces de renovare. Artista a mărturisit că lucrările le ocupă perioada actuală, însă amândoi sunt entuziasmați de rezultatul pe care îl vor obține.
„Am cumpărat o căsuță cu o curticică în preajma orașului și suntem în mare șantier de remodelare. Suntem foarte fericiți și entuziasmați pentru cum va fi să fie. Țineți-ne pumnii să terminăm cât mai repede!”, a spus Anca Țurcașiu.





