Romina Gingașu a comentat momentul în care Nicușor Dan și-a aranjat șosetele în timp ce se afla lângă Volodimir Zelenski. Imaginile surprinse la un summit din Ucraina au devenit rapid virale, iar mesajul româncei a atras atenția pe rețelele sociale.

Președintele ucrainean a condus vineri, în regiunea Ivano-Frankivsk, prima ediție a Summitului Inițiativei pentru Integrare Carpatică „Carpathian 8”. La eveniment au fost prezenți lideri din Austria, Polonia, Republica Cehă, România, Serbia și Ungaria.

În timpul reuniunii, Nicușor Dan a fost filmat în timp ce își potrivea șosetele, aflat la mică distanță de Volodimir Zelenski. Președintele Ucrainei și-a îndreptat privirea de două ori către omologul său român, iar scena a fost intens comentată în mediul online.

Romina Gingașu a reacționat ironic la situație, printr-un mesaj publicat pe Instagram: „Protocolul spune că trebuie să-ți ceri scuze celuilalt lider de stat după o gafă/greșeală. O să-l sun personal pe Zelenski pentru șosetele românești”.

Discuțiile dintre cei doi președinți

Dincolo de momentul devenit viral, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au discutat despre accelerarea proiectului comun pentru producția de drone, inclus în Programul SAFE. România are alocate 200 de milioane de euro pentru drone, iar șeful statului român a subliniat că banii ar trebui transformați cât mai repede în echipamente.

Cei doi au abordat și transportul cerealelor ucrainene prin România, atât pe calea ferată, cât și pe Dunăre. Nicușor Dan a precizat că eficientizarea acestui tranzit este importantă și pentru companiile românești, care obțin venituri semnificative din această activitate.

Schimbarea de pe Instagram

Romina Gingașu a făcut recent și o modificare neașteptată pe contul său de Instagram, urmărit de aproape 100.000 de persoane. Românca a șters toate fotografiile publicate anterior și a păstrat doar două imagini: una cu ea și alta însoțită de mesajul „Eu însămi scriu povestea vieții mele”.

Motivul deciziei nu este cunoscut. Gestul ar putea avea legătură cu strategia sa de imagine sau cu promovarea proiectelor și afacerilor personale.

Romina Gingașu este căsătorită cu Piero Ferrari, în vârstă de 81 de ani, unul dintre proprietarii Scuderiei Ferrari. Averea acestuia este estimată la aproximativ opt miliarde de dolari, iar Romina Gingașu are, la rândul ei, mai multe afaceri.

Românca a absolvit Ingineria Motoarelor de Avion la Academia Tehnică Militară din București, fiind singura femeie din grupa sa. Ulterior, a lucrat pentru compania americană Evo Jet Services și, timp de patru ani, a fost handling supervisor pentru aeronavele și echipajele armatei americane care aterizau în România.