Melek Mincă a reacționat după ce mai multe femei au publicat pe TikTok imagini cu urmele presupuselor agresiuni suferite în relații. Văduva lui Dani Vicol le-a transmis victimelor violenței domestice să plece din astfel de situații și să ceară ajutorul autorităților.

Reacția lui Melek Mincă

Tiktokerița, cunoscută pentru materialele despre preparate culinare și subiecte de interes cotidian, a făcut declarațiile după cazul Valentinei, tânăra găsită fără viață într-o valiză. Ulterior, mai multe femei au încărcat pe platformă fotografii în care prezentau vânătăi și alte semne despre care au spus că ar fi fost provocate de parteneri.

Melek Mincă, aranjată
Melek Mincă, aranjată

Imaginile au determinat-o pe Melek Mincă să vorbească direct despre femeile care rămân alături de bărbați violenți. Ea a spus că nu ar accepta nici măcar o zi într-o asemenea relație și le-a îndemnat pe victime să se îndepărteze de agresori.

„Îmi apar întruna pe TikTok femei bătute de bărbați. De ce se întâmplă chestia asta? De ce stați? Cu ce vă încălzește? Credeți că sunteți legate de un bărbat? Vă scoate un bărbat din ceva? Am văzut zeci de poze în care femeile își pun, în comentarii, loviturile primite de la bărbații lor. Nu aș fi stat nici cât stă trenul în gară”, a transmis Melek Mincă, într-un videoclip publicat pe TikTok.

Colaj Melek
Colaj Melek

Văduva lui Dani Vicol a adăugat că orice femeie se poate descurca și fără un partener. „Credeți că nu reușiți să faceți față? Aveți aici exemplul viu! Fără bărbat și sunt mai capabilă decât cinci bărbați la un loc. Orice femeie poate să se descurce fără un bărbat. Toate care sunteți bătute sau umilite de bărbați, nu mai stați! Puneți-i la pușcărie!”, a mai spus ea.