Laurette, în vârstă de 42 de ani, trece printr-o perioadă complicată din punct de vedere medical. Vedeta a ajuns de mai multe ori la spital și spune că schimbările prin care a trecut i-au modificat inclusiv măsurile hainelor.

„Am slăbit atât de mult încât nici pantalonii nu-mi mai vin. Dar nu-i nimic. Hainele se pot cumpăra din nou. Cel mai important este să mă fac bine, să mă vindec și să fiu sănătoasă”, a transmis Laurette pe rețelele de socializare.

Șase luni fără să poată merge

Problemele de sănătate ar fi apărut în urma unei proceduri efectuate în urmă cu șapte ani, iar efectele acesteia au continuat să îi creeze dificultăți. În luna martie, fosta asistentă TV dezvăluia că fusese imobilizată la pat timp de șase luni.

Laurette explica atunci că nu mai putea merge din luna septembrie și că, în perioada respectivă, a lipsit atât de pe rețelele sociale, cât și din emisiuni. „N-am mai postat pe TikTok, n-am mai postat pe Facebook, n-am mai fost activă, n-am mai fost nici la emisiuni, n-am mai fost pe nicăieri pentru că am fost super bolnavă. Deci foarte, foarte bolnavă”, spunea ea.

Vedeta preciza că, în luna anterioară declarației, piciorul începuse să se miște ceva mai bine, însă mai avea nevoie de intervenții chirurgicale. Recuperarea urma să fie de durată, iar Laurette mărturisea că a trecut prin „încercarea vieții” și prin momente pe care le-a considerat de neimaginat.