Cum să călătorești în siguranță dacă ești viitoare mamă?

Sarcina nu este nici pe departe o boală, iar dacă eşti o fire energică şi plină de viaţă, graviditatea nu ar trebui să te determine să renunţi la aceste calităţi. Dacă nu există unele contraindicaţii venite din partea medicului tău îţi poţi continua liniştită modul de viaţă de până la conceperea copilului şi te poţi bucura din plin de această perioadă magică.

Dacă până la momentul sarcinii erai o împătimită a călătoriilor, graviditatea nu este motiv de a te priva de bucuria de a vedea locuri noi. Trebuie doar să te consulţi cu medicul tău în ce măsură călătoriile pot afecta sănătatea ta sau a micuţului şi să ţii cont de unele aspecte esenţiale pe perioada sarcinii. De cele mai multe ori dacă nu există complicaţii legate de sarcină, poţi călători pe toată perioada gravidităţii.

Totuşi perioada indicată pentru a-ţi planifica o călătorie este cel de-al doilea trimestru al sarcinii. De obicei primul trimestru este marcat de greţuri, stări de oboseală sau apatie, aspecte care ţi-ar putea strica buna dispoziţie în timpul unei călătorii. La fel, este mai complicat să călătoreşti în ultimele săptămâni de sarcină, întrucât devine mai greu să te deplasezi, oboseşti mai repede. Mai mult, în cazul călătoriilor cu avionul medicii recomandă călătoriile până în săptămâna 32 de sarcină și interzic călătoriile cu avionul în ultimele patru săptămâni. Ideală pentru călătorii este perioada trimestrului doi de sarcină atunci când starea generală a viitoarei mămici se îmbunătăţeşte considerabil, iar mărimea burţii îi permite să se simtă confortabil în timpul călătoriei.

Totuşi, pe perioada sarcinii trebuie să ţii cont de unele sfaturi utile care te vor ajuta să te bucuri din plin de vacanţe minunate şi să poţi explora liniştită locuri noi.

Indiferent dacă alegi să călătoreşti cu avionul, cu maşina sau cu trenul îmbracă-te cât mai confortabil. Sunt indicate hainele lejere din stofe naturale. Chiar dacă este vară, iar vremea este toridă, nu te rezuma doar la rochii gravide, ci asigură-te că ai cu tine o geacă pentru gravide în eventualitatea în care vremea se strică brusc. Pe orice anotimp, asigură-te că porţi încălţăminte comodă, din piele naturală.

Dacă alegi să mergi cu avionul într-o călătorie este recomandat să alegi locul dinspre culoar, care îţi va permite să te ridici mai uşor şi să faci câţiva paşi pentru aţi dezmorţi corpul.

Indiferent de mijlocul de transport cu care alegi să călătoreşti asigură-te că ai gustări la tine. În timpul sarcinii, mai mult decât oricând, trebuie să te alimentezi corect şi sănătos.

Asigură-te că nu uiţi să te hidratezi. Mai ales în cazul în care alegi să călătoreşti cu avionul. În timpul zborului nivelul de umiditate este scăzut, iar deshidratarea se instalează mult mai uşor. În timpul sarcinii deshidratarea poate provoca simptome precum greaţa, oboseala sau crampele. Iată de ce este bine să bei apă periodic, în cantităţi mici.

Dacă alegi să călătoreşti cu maşina personală planifică-ţi din timp mai multe popasuri, pentru a face regulat exerciţii de întindere.

Vorbeşte cu medicul tău înainte de a pleca într-o călătorie, iar în cazul în care nu există contraindicaţii, planifică-ţi în detalii traseul, bucură-te de locurile frumoase pe care le vizitezi şi de frumuseţea gravidităţii.