Cristina Cioran a povestit că a locuit aproximativ o lună și jumătate la Londra, în timpul unui proiect, și a vorbit despre ideea de a se muta în străinătate. Prezentatoarea spune că locul contează mai puțin decât persoana alături de care își construiește viața.

Declarațiile au fost făcute în emisiunea online culinară FitFriends by Cristian Naca. Cristina a explicat că sora ei trăiește în Anglia, însă ea nu s-a stabilit acolo definitiv, ci a ajuns la Londra prin intermediul proiectului în care a fost implicată.

Întrebată dacă s-ar vedea locuind într-o altă țară, vedeta a spus că nu are bariere stricte atunci când vine vorba despre o eventuală mutare. „Dragă, atâta timp cât ești cu persoana potrivită, poți locui oriunde. Absolut oriunde. Eu nu am, nu am… Nu că nu am pretenții, nu am opreliști”, a declarat Cristina Cioran.

Țările pe care le-ar evita

Prezentatoarea a recunoscut că ar putea lua în calcul numeroase destinații, dar a exclus câteva variante. „Mă abțin. Ăă, da. M-aș vedea. (…) Da. Nu știu ce să zic, mă văd în orice țară. Mai puțin… Mă văd în orice țară, mai puțin America, Franța, Anglia. Deci, mai bine le leg pe alea în care m-aș vedea”, a spus ea, într-o notă amuzată.

Nici renunțarea la statutul de vedetă nu i se pare o consecință obligatorie a plecării din România. Cristina Cioran consideră că mediul online îi permite să rămână conectată cu publicul, indiferent de țara în care ar locui. „Nu-i adevărat. Online-ul e de oriunde. Nu cred în limite, ți-am zis. The sky is the limit”, a afirmat prezentatoarea.

O vară dedicată liniștii

Vedeta a vorbit și despre perioada recentă, pe care a descris-o drept una calmă și discretă. După o etapă aglomerată, Cristina spune că retragerea temporară din atenția publică a ajutat-o să se concentreze asupra proiectelor sale.

„Sunt foarte liniștită, a fost o vară liniștită și apreciez liniștea. Să știi că am învățat să tac, că e mai sănătos. Mă ajută liniștea să mă concentrez la proiectele mele. Am fost într-un silentio stampa vara asta și mi-a prins foarte bine”, a mărturisit ea.

Cristina Cioran este mama a doi copii, Ema și Max, pe care îi crește singură. Tatăl lor, Alex Dobrescu, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri, iar vedeta a vorbit în trecut despre responsabilitățile și dificultățile vieții de mamă singură.

Prezentatoarea a spus că legătura cu cei mici este foarte puternică și că se bucură de momentele petrecute împreună, inclusiv de clipele de liniște în care îi privește sau îi ține în brațe. În același timp, absențele de acasă îi provoacă vinovăție, pentru că simte că ar putea rata etape importante din copilăria lor.