Tzancă Uraganu a reacționat după ce pe TikTok au apărut conversații atribuite lui, în care le-ar fi scris mai multor femei. Manelistul susține că mesajele sunt fabricate cu ajutorul inteligenței artificiale și neagă că ar fi cerut bani unei tinere.
În imaginile distribuite online apar fotografia artistului și numărul de urmăritori al contului său, elemente despre care spune că pot fi imitate prin programe de inteligență artificială. Tzancă Uraganu afirmă că a observat inclusiv un profil fals, cu aceleași date, în dreptul căruia apărea o presupusă solicitare de împrumut în valoare de 200 de euro.
„Văd că au luat amploare aceste postări (…) Nu mă dau eu la Sfântul Petru, dar am și postat acum două zile o poză cu un cont cu același număr de urmăritori, cu tot, făcut cu programul AI. Scrie acolo că eu aș fi cerut 200 de euro împrumut (…) Terminați cu prostiile astea (…) E foarte urât ce faceți, să spuneți că v-am scris eu”, a transmis manelistul într-un videoclip publicat pe TikTok.

Ce le cere femeilor căsătorite
Artistul a recunoscut că le mai trimite mesaje unor femei, însă a precizat că nu contactează femei căsătorite. El le-a cerut acestora să îl urmărească pe rețelele de socializare, fără să îi trimită cereri de prietenie.

Tzancă Uraganu a explicat că va accepta astfel de solicitări doar din partea soțiilor fraților și prietenilor săi, pe care le consideră parte din familie. „Alte femei cărora v-am mai scris, postați și cum îmi dați urmărire, pentru că e normal. De aia mai stăm pe TikTok, că suntem bărbați, pe care le văd singure. Eu nu am treabă cu femei pe care le văd cu cineva în poză”, a spus el.
În același mesaj, manelistul a adăugat: „Vă rog, femeile care sunteți măritate, nu mi mai dați urmărire, în afară de ce îmi aparține mie soțiile fraților, prietenilor mei, care sunt familia mea (…) Femeile astea pe care nu vă cunosc îmi dați urmărire și eu nici nu vă cunosc. Eu poate nu îmi dau seama (…), poate vă mai scriu”.





