Oana Jarca trece printr-o perioadă dificilă după ce a fost diagnosticată cu cancer de piele în Statele Unite ale Americii. Fosta jurnalistă de la Antena Stars a lipsit în ultimele zile din mediul online, în timp ce medicii au început intervențiile pentru îndepărtarea formațiunilor canceroase.

Vedeta le-a transmis urmăritoarelor sale un mesaj despre importanța protecției solare și le-a îndemnat să nu trateze cu superficialitate expunerea la soare. Experiența prin care trece a determinat-o să vorbească deschis despre efectele pe care lipsa îngrijirii pielii le poate avea.

„Știți că sunt sinceră cu voi și că nu am nimic de ascuns. Și vă voi sfătui întotdeauna să faceți alegeri înțelepte în viață. Crema de protecție solară este cea mai bună decizie pe care o puteți lua pentru pielea voastră. Nu ignorați asta, nu credeți că soarele este cu adevărat prietenul vostru. Sau ignorați-l și ajungeți să aveți pielea feței și a corpului afectată, așa cum am eu”, a scris Oana Jarca pe Instagram.

O fostă jurnalistă Antena Stars a primit un diagnostic dur în SUA. A ajuns pe mâna chirurgilor: „Îmi vor rămâne…”
O fostă jurnalistă Antena Stars a primit un diagnostic dur în SUA. A ajuns pe mâna chirurgilor: „Îmi vor rămâne…”

Ce i-au spus medicii

Oana Jarca a recunoscut că se teme de perioada următoare, însă încearcă să privească situația cu optimism și speră să depășească această încercare cu bine. Intervențiile chirurgicale îi vor lăsa cicatrici, pe care spune că le va considera parte din povestea sa și din persoana care va deveni.

O fostă jurnalistă Antena Stars a primit un diagnostic dur în SUA. A ajuns pe mâna chirurgilor: „Îmi vor rămâne…”
O fostă jurnalistă Antena Stars a primit un diagnostic dur în SUA. A ajuns pe mâna chirurgilor: „Îmi vor rămâne…”

„De ce am lipsit în ultimele zile de pe aici? Pentru că îmi îndepărtez cancerul de piele. Cicatricile pe care le voi avea vor face parte din ceea ce sunt și din ceea ce voi deveni”, a mărturisit fosta jurnalistă.

Unul dintre lucrurile care au surprins-o a fost explicația primită de la medici. Aceștia i-au spus că, dintre formele de cancer, cea cu care se confruntă ea este considerată una dintre cele mai ușor de tratat: „Dacă tot trebuia să ai cancer, acesta este cel mai bun pe care îl puteai avea”.