Rezolvă incidentele ce pot apărea în vacanţă!

     Vremea se dovedeşte a fi atât de schimbătoare…Nici nu intuieşti uneori ce aduce ziua ce vine. Pentru a fi în ton cu vremea de afară ne-am gândit la unele incidente ivite atunci când vrei să călătoreşti iarna.
De multe ori se întâmplă ca din cauza condiţiilor meteorologice unele zboruri să întârzie sau să sufere anulări. Uneori este bine să fii previzibil când cumperi bilete de avion.


Gândiţi-vă că puteţi achiziţiona bilete care să permita modificări sau anulări pentru cazul în care va schimbaţi planurile. Pentru o sumă suplimentară, nu exagerată, puteţi încheia o asigurare de călatorie care să acopere asigurarea bagajelor, întârzierea bagajelor, întârzierea curselor, cheltuielile de asistenţă, de evacuare şi de îngrijire medicală, întreruperea călătoriei, accidentele personale, anularea sau modificarea călătoriei. Pasagerii trebuie să confirme zborul cu 24 de ore înainte, iar sosirea la aeroport trebuie să se facă cu câteva ore înainte pentru a evita eventualele neplăceri legate de bagaje, acte sau anularea zborurilor.
În cazul în care zborul este anulat, turiştii se vor adresa mai întâi companiei aeriene. De cele mai multe ori există două alternative: aleg să încaseze contravaloarea biletelor sau aşteaptă să fie redirecţionaţi spre alte curse. În acest ultim caz este posibil să treacă mai multe ore sau o zi, în funcţie de numărul de locuri libere disponibile pe alte curse.
Dacă avionul are o întârziere mai mare de 5 ore pasagerii au dreptul de a cere banii înapoi sau pot solicita îmbarcarea pe o altă cursă. Dacă întârzierea depăşeşte o zi, compania aeriană va asigura cazarea la hotel, masa şi transferul la aeroport. Conform normelor valabile în Uniunea Europeana, întârzierea bagajelor poate fi despăgubită cu suma de 150 de euro, banii necesari pentru cumpărarea câtorva produse de strictă necesitate. Dacă totuşi bagajele sunt pierdute definitiv, suma primită poate fi mult mai mare. 1200 de euro daca puteţi arăta facturile şi chitanţele cu care aţi achiziţionat obiectele din bagaj, sau o sumă fixă de 20 de euro pentru fiecare kilogram.
În cazul dezastrelor naturale (norul vulcanic din Islanda a fost un astfel de exemplu), companiile aeriene nu mai sunt obligate să ofere compensaţii financiare pentru anularea sau întarzierea zborurilor.

Sperăm că v-am fost de folos cu micile detalii şi vă aşteptăm pentru bilete de vacaţă, sperăm fără incidente, la Agenţia Click Travel!

 

Alte stiri

un reportaj Revista Click

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

REVISTA CLICK © 2012 All Rights Reserved