Topul celor mai periculoase şosele din lume!

      Vă place aventura? Vă place să parcurgeţi trasee dificile?
Destul de multe persoane ar răspunde cu “Da” la întrebările de mai sus! Dar de la adrenalină la pericol nu e distanţă mare! Cu siguranţă drumurile pe care o să vi le descriem mai jos nu o să tenteze pe oricine, fiindcă ele sunt un pericol declarat pentru şoferi, pe aceste şosele inregistrându-se o rată de mortalitate destul de mare.

Drumul Grand Trunk – India
 

Şoseaua Grand Trunk este construită de către împăratul Sher Shah Suri în secolul al XVI-lea,şi străbate mai mult de 2400 de km din Bangladesh în est până la Pakistan în vest, fiind una dintre arterele principale ce străbat subcontinentul indian. De-a lungul timpului, a funcţionat atât ca rută principală pentru comerţ, cât şi ca o bună servitute de trecere pentru armatele cotropitoare.
Şoseaua Grand Trunk este considerată periculoasă nu din cauza altitudinii riscante sau a condiţiilor descurajatoare ale şoselei, ci din cauza congestionării traficului. Camioanele, autobuzele, bicicletele, pietonii şi animalele au transformat anumite zone ale acestei şosele greu de traversat într-o adevărată bătaie de cap.

 
San Isidro de General – Cartago – Costa Rica

Vechea şosea ce traversează munţii Costa Rica şi-i uneşte cu San Isidro de General şi Cartago este deosebit de primejdioasă.
Cel mai înalt punct al pasajului, cunoscut şi sub numele Muntele Morţii – nu din cauza şoselei în sine, ci din cauză că pasagerii care traversau trecatoarea înainte de existenţa şoselei, adesea nu supravieţuiau frigului. Totuşi, numele pare să fie potrivit pentru a descrie şoseaua în sine, ce pune la incercare şoferii cu numeroase gropi, prăpăstii, curbe periculoase şi multă ceaţă. Altitudinea şoselei (3960 m) poate cauza, de asemenea, rău de înălţime, punându-i pe şoferi într-o situaţie chiar mai dificilă.

 
 
Autostrada Sichuan – Tibet – China

Autostrada Sichuan-Tibet, situată la mare altitudine, se întinde pe aproape 2400 de km între Chengdu la est şi Lhasa (Tibet) la vest, oferind ca opţiuni ruta nordică sau sudică. Ambele opţiuni impresioneză printr-un frumos peisaj, vârfuri de munţi enorme, atracţii culturale şi istorice variate şi multe râuri cunoscute. Pasajul muntelui Que’er, cel mai înalt punct al şoselei, ajunge la peste 6096 m.
La fel ca multe alte şosele ce traversează munţi, autostrada Sichuan-Tibet este predispusă la alunecări de teren, căderi de pietre, şi condiţii meteorologice extreme ce pot duce adesea la închiderea şoselelor timp de o lună. Adăugaţi listei avalanşele şi răul de înălţime şi vă aflaţi deja în prezenţa a numeroase condiţii primejdioase pentru un şofer. Este cu siguranţă o rută nemaipomenită pentru turişti, dar nu uitaţi că poate aduce şi o doză considerabilă de andrenalină călătoriilor dumneavoastră.

 
 
Drumul Skippers – Noua Zeelanda
 
În 1862, nişte păstori au găsit aur în râul Shotover lângă Queenstown, Noua Zeelandă, ceea ce a determinat imediat o goană după aur. Această descoperire, la rândul său, a necesitat crearea unei căi de acces, iar rezultatul a fost Drumul Skippers, un drum îngust şi întortocheat de 26,5 km ce traversează canionul Skippers.

Sculptat şi sablat direct în stâncă de către muncitorii chinezi, construirea Drumului Skippers a durat 22 de ani. Însă nici acum. nu este prea diferit faţă de cum era la început. În cea mai mare parte este prea îngust pentru ca două vehicule să poată trece unul pe lângă altul, nu există balustrade, şi nu lasă loc greşelilor de condus.

 
 
Autostrada Halsema – Filipine
 
 
Situată pe insula Luzon , Autostrada Halsema traversează Valea Central Cordillera, în Filipine, de la Baguio la Bontoc şi mai departe către Tabuk şi Tuguegarao. Alunecările de teren şi avalanşele sunt ceva normal aici, adesea blocând şoferii pentru perioade lungi. Multe porţiuni de drum sunt încă neasfaltate, deşi se presupune că lucrările pentru  reparaţiile drumului sunt în progres. De asemenea, drumul are atât de multe probleme încât oricare dintre ele poate fi indeajuns de periculoasă încât să vă omoare.Condiţiile de ceaţă şi lipsa parapeţilor atât de necesari , înrăutăţe condiţiile deja periculoase ale autostrăzii Halsema.
 
Drumul Patiopoulo – Perdikaki – Grecia
 
În regiunea muntoasă Agrafa din Grecia, drumul care leagă Patiopoulo şi Perdikaki este un bun exemplu de drumuri care necesită atenţie constantă din partea călătorilor. Gropile şi pietrişul alunecos reduc controlul şoferului în timp ce traficul intens, pietonii şi animalele domestice constituie primejdii suplimentare. Multe porţiuni de drum sunt foarte abrupte şi înguste şi necesită un nivel de precauţie ridicat.

Dar avem şi alt fel de pericole aici: drumul include prăpăstii nu doar pe o parte, ci pe ambelepărţi ale şoselei. Şi nu există niciun fel de parapet. Pentru a face condusul mai plăcut, desigur.

 
most dangerous roads in the world Trollstigen Top 10 Most Dangerous Roads in the World
 
Drumul Luxor – al – Hurghada – Egipt
 
Drumul care leagă Luxor de oraşul egiptean cu staţiuni la Marea Roşie, Hurghada, este pavat, are marcaje şi pare să fie relativ sigur. Totuşi, bandiţii, tentativele de terorism pentru a submina industria turismului şi şoferii speriaţi s-au combinat pentru a transforma acest drum într-un mare coşmar. Atacurile violente de pe acest drum sunt destul de periculoase, dar printre ele sunt şi cazuri în care şoferii mergând noaptea, nu aprind farurile pentru a nu atrage bandiţii. Desigur, este o modalitate de a evita inamici nevăzuţi, însă în acelaşi timp creşte riscul coliziunilor rutiere.
Lipsa vizibilităţii te poate salva de o ameninţare, dar sunt şanse mari de a te confrunta cu alta. Ar trebui să luaţi în considerare cumpărarea unor ochelari cu viziune nocturnă dacă plănuiţi să străbateţi această şosea pe timpul nopţii.
 
 
Drumul Fairy Meadows – Pakistan

Situat la poalele muntelui pakistanez de 8125 m, Nanga Parbat, Fairy Meadows este o destinaţie pitorească pentru excursioniştii, fotografii şi alpiniştii care vor să ajungă în vârful enorm pentru a se bucura de peisaj. Totuşi, a ajunge la Fairz Meadows nu este tocmai o experienţă atractivă. O parte a călătoriei implică supravieţuirea călătoriei pe un drum de 10 km. Călătoria durează o oră cu maşina şi se desfăşoară de-a lungul unui drum pavat cu pietre instabile rupte din vârfurile sterpe.
De la podul Raikot până la satul Tato, acest „drum“ oferă şoferilor toate caracteristicile nebuneşti ale unui traseu de munte. Este îngust, nepavat, abrupt şi, desigur, nu există nici un parapet pentru a preveni căderea maşinii dumneavoastră. atâta timp cât rulaţi în jos, către chei. Nici măcar nu puteţi conduce până la Fairz Meadows; ultima porţiune a acestui drum trebuie parcursă ori cu bicicleta, ori pe jos.
Un drum impresionant pentru aventurieri, Fairy Meadows cu siguranţă nu este recomandat celor slabi de inimă.

 
Autostrada Nairobi – Nakuru – Eldoret –
 
Oricine a condus o maşină vreodată ştie că o şosea poate fi considerată periculoasă fără să aibă curbe noroiase şi periculoase la mii de metri altitudine. Oamenii mor pe şoselele din lume din cauza altor şoferi iresponsabili, şi de aceea a ajuns acestă şosea din Kenya în topul nostru. Pare o şosea obişnuită, dar din cauza vitezei, a depăşirilor periculoase, a animalelor care trec pe acolo şi a şoferilor băuţi, rata mortalităţii a ajuns la peste 300 de persoane pe an.Cu alte cuvinte, aţi avea mai mulet şanse să rămâneţi în viaţă pe unul din drumurile riscante de munte.
 
Drumul Old Yungas – Bolivia
 
Potrivit Consiliului National pentru Securitate Rutiera, titlul de cel mai periculos drum din lume îl are vechiul drum întortocheat Yungas din Bolivia, cu o lungime de 64 de km ce leagă capitala La Paz de oraşul Coroico, în zona de junglă Yungas. Dacă unele drumuri par riscante, traversarea Yungas Road nu e departe de o misiune sinucigaşă.
Construit în 1930 de prizonierii de război paraguayeni, drumul Yungas a fost, până nu demult, drumul principal spre pădurea tropicală amazoniană. Aflat la o altitudine de 3658 m, drumul este extrem de îngust şi este ameninţat mereu de alunecări de teren şi ceaţă. De asemenea, nu oferă niciun fel de siguranţă în ceea ce priveşte vârfurile abrupte din care cad stânci de la înălţimi de câteva sute de metri. Înainte finalizării în 2006 a unei şosele mai moderne şi mai sigure, se înregistrau între 100 şi 200 de accidente mortale pe an. Marginea drumului este plină de cruci şi monumente funerare. Din motive evidente, localnicii i-au dat un nume simplu, dar trist- Drumul Morţii.
 
Aşadar, dragi şoferi sau pasageri, atunci când plecaţi pe “poteci necunoscute” asiguraţi-vă înainte că nu vă puneţi viaţa în primejdie.

Alte stiri

un reportaj Revista Click

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

REVISTA CLICK © 2012 All Rights Reserved