Priviţi Veneţia – aşa cum sugera Goethe – “cu ochi de artist”, pentru a aprecia lumina translucidă, reflecţii şi umbrele apelor, culorile şi mişcările de pe canale şi din pieţele oraşului.
Veneţia îşi datorează existenţa mării – pentru a înţelege cât de adevărată este această afirmaţie, luaţi o barcă de pe una dintre insulele lagunei care o înconjoară şi priviţi oraşul cum se pierde în întinderea uriaşă de pe apă şi cer, devenind un miraj de cupole, creneluri, turnuri şi palate. Aidoma multora dintre cele mai evocative oraşe ale lumii – Istanbul, Sankt-Petersburg, New York- , Veneţia este atipică pentru ţara din care face parte. Dar nicăieri nu mai este ca în Veneţia. Indiferent dacă se topeşte sub soarele veruu sau dacă este cuprins de ceaţă în timpul iernii, oraşul este cu adevărat unic.
Veneţia este construită pe o serie de insule aşeyate în formă de căluţ de mare şi este traversată de peste 150 de canale şi 400 de poduri construite în secolul V de refugiaţii sosiţi din zona continentală. Republica înfiinţată de ei a reyistat peste o mie de ani, devenind incredibil de bogată de pe urma comerţului cu Orientul, şi şi-a extins suveranitatea şi asupra altor insule şi oraşe. Influenţele orientale şi prosperitatea se reflectă în arta şi arhitectura veneţiană + deseori extrem de bogate şi de pline de ornamente+ , dar nu şi în materie de gastronomie; peştele şi fructele de mare sunt la ordinea zilei.
În Veneţia, fie mergeţi pe jos, fie pe apă. Dacă sunteţi în oraş pentru prima oară (presupunând că nu veniţi de la aeroport cu taxi nautic) luaţi un vaporetto (vaporaş) de la gară sau de la (unica) parcare din Piazzale Roma. În timpul călătoriei lente pe Canal Grande priviţi cum din ape se ridică un palat după altul, uenle în stil gotic, cum este elegantul Ca’ d’Oro din secolul XV, altele renascentiste, cum este Ca’ Grande’ , masiv şi întunecat. Dar aproape nimic nu pare să se fi schimbat în cele două secole de când a fost pictat de Canaletto.
După ce trece pe sub Ponte Rialto, centrul comercial de odinioara al oraşului, vaporetto ajunge la Piazza San Marco. Deşi este deseori aglomerată, această piaţă uriaşă rămâne inima Veneţiei, cu arcade renascentiste pe trei laturi, găzduind cafenele celebre, cum ar fi Florian sau Quadri, care era cândva preferata lui Richard Wagner. Napoleon a numit-o “cel mai frumos salon al Europei”. Şi acum, diferite orchestre cântă aici în fiecare seară. Pe a patra latură a pieţei se regăseşte catedrala Veneţiei: Basilica San Marco, o biserică bizantină cu cinci cupole, cu o fantezie incredibilă în materie de creneluri şi stele aurii pe fundal azuriu. Pe partea frontală stau patr cai romani din bronz furaţi de la Hipodromul din Constantinopol (Istanbul). dar cei pe care îi puteţi vedea sunt reproduceri; originalele se află în interior, spre a fi protejate de poluare. Campanila (clopotniţa) înaltă de lângă bazilică este tot o replică, deoarece originalul s-a prăbuşit în 1902. afectând uşor clădirile din jur. La dreapta se află Palazzo Ducale (Palatul Dogilor), cu arcadele gotice şi cu faţada împodobită în alb şi roşu. Republica era condusă de aici. Tot de aici, prizonierii erau duşi către închisoare pe Puntea Suspinelor. Casanova, cel mai celebru dintre deţinuţi, a evadat pe acoperişul palatului fiind singurul întemniţat care a reuşit acest lucru.
Aproape fiecare pas pe care îl veţi face în Veneţia vă va aduce în faţa unei minuni arhitecturale sau a unei minuni arhitecturale sau a unei galerii pline cu picturi de clasă mondială. Printre multele biserici se numără Santa Maria dei Miracoli, în stil renascentist, Santa Maria della Salute (cu tablouri pictate de Tiţian şi Tintoretto), iar pe insula cu acelaşi nume se află San Giorgio Maggiore, construită de geniul renascentist Palladio. Cupola sa palidă este unul dintre simbolurile oraşului. Galeria Accademia găzduieşte capodopere ale artei veneţiene, create de-a lungul secolelor. Pentru o notă mai modernă, încercaţi Fundaţia Peggz Guggenheim din Palayyo Vernier (contruit doar pe jumătate), cunoscută pentru arta suprarealistă.
Mai devreme sau mai târziu, fiecare se pierde în labirintul de canale. Deşi este unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, este suficient să cotiţi greşit o singură dată ca să ajungeţi într-o alee îngustă sau într-o piaţă scăldată de soarele amiezii. Atunci, cu dureri de picioare şi toropiţi de căldură. veţi alege drumul pe apă. Gondolele (în mod evident prima alegere) sunt foarte romantice, dar scumpe. Dacă doriţi o plimbare ieftină cu gondola, luaţi traghetto - gondole cu mai multe locuri care traversează Canal Grande în diverse puncte fixe.
Laguna și insulele
Când ați obosit de umblat prin oraș, luați alt vaporetto către lagună și insule. Insula Murano este plină de ateliere de sticlariș meșteșugul este practicat aici de secoleși deși obiectele sunt deseori kitschuri, ai o satisfacție incontestabilă când iei acasă ceva ce este produs cu atât de multă îndemânare. Burano, un loc luminos, cu case colorate este cunoscut pentru pescuit și pentru producerea dantelei. Puteți să-i vedeți pe meșteșugari cum lucrează la danteluri. Torcello, cea mai îndepărtată dintre insulele răzlețe, a fost printre primele care au fost populate; unele dintre casele de pe Rialto au fost mutate de aici piatră cu piatră când insula a fost invadată de malarie și abandontă. Acum este un loc părăsit. Cu excepția catedralei impozante, puține lucruri sunt de văzut în mijlocul plantelor crescute excesiv. Dacă vă place singurătatea (cum îi place lui Ernest Hemingway, care a scris aici Dincolo de râu și între copaci) , puteți sta într-una dintre casele simple de oaspeți din Torcello, dar veți rămâne izolat pe insulă de la lăsarea serii, când pleacă ultimul vaporetto.
Lido este cea mai mare dintre insule ( cu o lungime de 14km) și adăpostește laguna din calea mării. Pe când locuia în Veneția ( 1816-1819), poetul Byron obișnuia să se plimbe sub brazi, pe plaja care atunci era părăsită. Totuși, în ultimul secol, aceasta a fost stațiunea venețiană cu vedere la mare. Multe hoteluri impresionante stau aliniate pe plaja largă. Nici unul dintre ele nu este atât de impunător ca Grand Hotel des Bains, o clădire luxoasă fin de siecle, unde romancierul german Thomas Mann a scris Moarte la Veneția, în 1911. Tot aici, 60 de ani mai târziu, Luchino Visconti a ecranizat cartea. Dar mai apropiat de stilul venețian clasic este Hotelul Excelsior, în stil maur, realizat ca o fantezie ornamentală. Chiar dacă nu doriți să înotați sau să faceți plajă, merită să vizitați Lido.
un reportaj Revista Click
